Săptămâna trecută, Școala Alergării a fost prezentă la un concurs de alergare montană, aflat la prima ediție, Carpathia Trails.
Ce a însemnat acest concurs?
Am să încerc să îmi adun și să mă rezum la o scurtă povestioară (la cât de frumos a fost, v-aș povesti zile întregi).
Carpathia Trails- team run, a însemnat 4 zile de alergare în 3 masive muntoase, 2 coechipieri, în cazul nostru Flori Neneștean și Eliza Pop, și 1 experiență de repetat până la adânci bătrâneți.
Concursul, cu un format mai special, a început joi, în 27 Iunie, într-un loc cum puține avem în România, Cheile Grădistei, Fundata, Brașov. S-a alergat în 4 etape(zile), aproximativ 90 de km, 5000 de metri în sus și 4250 de metri la vale, în munții Piatra Craiului, Bucegi și Leaota.
Noi spunem că toate concursurile de alergare sunt frumoase, dar când sunt organizate de oameni dedicați, care iubesc muntele și alergarea prin munți atunci e deosebit. Nu prea îmi găsesc cuvintele când vreau să descriu organizarea, logistica și impresia pe care ne-a lăsat-o acest concurs. Start, traseu superbine marcat, voluntari și organizatori implicați și săritori, puncte de hidratare bogate, si o atmosferă prietenească la finiș. Totul fără cusur.
Prima etapă, sau prima zi de alergare, numită de prolog de organizatori, o tura de alergare prin Cheile Gradiștei de 6 km cu 180 metri diferență de nivel, cu startul la ora 16.00, numai bine să facem cunoștință cu soarele și bronzul de munte, ce avea să ne fie camarad în următoarele etape.
Am tot auzit că concursurile de alergare în echipă sunt mult mai frumoase și antrenante decât orice alergare, ei bine după Carpathia Trails sunt de aceeași părere. Coechipierii nu trebuie să fie la o distanță mai mare de 50 de metri unul de altul. După prolog, prima etapă, cei 6 km echipa noastră, CSSA Fetele din Maramureș, am și urcat pe prima treaptă a podiumului, in clasamentul provizoriu, la feminin.
A doua etapă a început ceva mai devreme, la ora 10. Am fost duși cu autocarul la start, in zona Peștera Dâmbovicioara, un loc superb, înconjurat de pereți stâncoși acoperitori de vegetație, cu multă umbră și răcoare, de nu ne mai venea să plecăm din zonă.
În cea de a doua etapă am alergat în masivul Piatra Craiului, 26km cu o diferență pozitivă de nivel 1600 de metri, iar finișul a fost in Cheile Grădiștei. Încă de la start, care a fost într-o urcare scurtă dar abruptă, ne-am dat seama că Piatra Craiului avea să fie nemiloasă cu noi. Urcarea în zona de la “La Table” spre vârful “La Om”, în plin soare și pe grohotiș, ne-a încins puțin motoarele. Eliza, omul muntelui, cu multă răbdare, a avut grijă de mine să-mi ușureze ascensiunea, împingându-mă din când în când de fund și îmbărbătându-mă cu “ hai Floricică, că la vale va fi mult mai fain. Am ajuns cumva și în vârf, La Om, triumfătoare, acolo ne așteptau niște voluntari, unii ne încurajau și felicitau și alții ne-au făcut niște poze superbe, care spun mult mai multe de cât puteam sa spunem noi in cuvinte, ceea ce suntem atunci.
Ajunse înapoi în Cheile Gradistei după un traseu istovitor și o căldură toridă, parcă văzând linia de finiș, auzind voluntarii și încurajările lor, deși aveam picioarele și brațele înțepenite de la diferența de nivel și coapte de soare, parcă ne-am activat de energie pozitivă și am băgat un sprint prin poarta de finiș, cu zâmbete pe buze și cu Eliza de mână. Eram superbucuroase că ajunsesem din nou “acasă” și din nou primele și în a doua etapă.
La finiș de data asta, ne-a aștepta o surpriză, echipa de maseuri RunRelaxed, care ne-au ajutat cu masajul lor să putem continua să alergăm și etapa a 3 a care urma să ne rupă puțin mai mult mușchiuleții.
Etapa 3, cea mai lungă, 42 km cu trasee prin Bucegi și Leaota, cu o diferență pozitivă de nivel de aproximativ 2800 de metri, avea să înceapă dimineața la ora 9.00, din Bran, satul Șimon. Pe acest traseu minunat am avut de toate, puțin drum forestier, așa să ne amăgim că alergăm și noi puțin, apoi răcoarea apelor, pârâu, cascadă, urcare pe stâncă și lanț, ceață, vânt pe urcarea interminabilă spre vârful Omu și soare cât cuprinde.
Peisaje superbe, cu creste în orizont, aer rece și curat de munte, pete de zăpadă, floră diversificată și colorată(bine că n-am văzut și fauna, deși ne-a vizitat ursul în Cheile Grădiștei în noaptea de duminică spre luni, îi fusese foame și coșul nostru de gunoi i-a oferit o cină bună).
După ce am trecut de Vârful Omu și am ajuns la Peștera, a urmat o urcare în Șaua Strunga și apoi munții Leaota, cu multe urcări și coborâri, valuri, valuri și mult vânt care ne-a mai răcorit pielea tăbăcită de soare.
În cei 42 km ne-au lăsat și bateriile de la ceas, și picioarele și brațele și energia, dar parcă finișul iar ne-a revitalizat, trecând triumfătoare linia de sosire, morosencele, au trecut și de etapa 3, “side by side, into the wild” cum spune sloganul concursului, din nou primele. Băieții de la masaj ne-au reansamblat pentru ultima etapă. Acum le mulțultumim și le suntem recunoscătoare lui Mihai și Andrei, dar atunci nu știam cum sa fugim de pe masa de masaj.
Ne povesteau băieții din organizare că ultima etapă are doar 15 km cu 400 de metri diferența de nivel și e un traseu de de viteză. Ne gândeam cine sa bage viteză când noi ne mișcam robotic. Dar a venit și ultima zi, ultima etapă, cea de a 4 a, cu startul și finișul in Cheile Gradistei.
Ne-am trezit parcă mai vioaie, cazate în Arena Biatlon, cu vedere la poarta de start, în loc să ne bucurăm că am scăpat de etapele grele și ajungem la finalul concursului, parca ne-am fi dorit să mai avem niște etape și încă câteva zile de stat prin locul ăla minunat, Cheile Gradistei.
Îmi zice Eliza “ hai Flori, că azi de e nevoie, te duc și în spate”. Cum să nu te gândești că vii și la anul cu asemenea coechipieră?
În primele 3 etape am adunat o diferență de 48 de minute față de echipa de fete de pe locul doi. Venisem de 3 ori, primele.
În ultima etapă am ajuns nu in echipă de doua sa trecem linia de finish ci in patru, cu fetele de pe locul 2.
Am trecut mână de mână, a fost un lanț al bucuriei alergării.
Pe lângă faptul că am alergat 4 zile pe niște trasee superbe, ne-am bucurat de niște zone superbe, oameni faini, prieteni noi și am zis că e musai să mergem și la anul cu mai multe echipe din Școala Alergării.
Duminică, la sfârșitul celor 4 etape, s-a făcut și calasamentul final și festivitatea de premiere.
Organizatorii au făcut o promovare a evenimentului superfaină, Urzeala Județelor, ce s-a gândi Eliza… hai să ne luam costumele populare pentru festivitatea de premiere.
Zis și făcut. Am urcat pe podium îmbrăcate in straie populare maramureșene, să ne reprezentăm cu mândrie echipa CSSA fetele din Maramureș, din Urzeala Județelor. Am terminat minunatul concurs Carpathia Trails, cei 90 de km in 15h54min23sec, fiind prima echipă de fete și ne-am bucurat de fiecare moment petrecut pe superbele meleaguri românești în compania Elizei, side by side into the wild.
Ținem să mulțumim antrenoarei noastre, Ana Hecico care e in spatele nostru tot timpul.
Ana a făcut posibilă această participare a noastră și clasarea noastră pe prima treaptă. Ana e de vină! Ana, nu știu dacă reușim noi să îți mulțumim cum ar trebui. Ești o “mamă bună” pentru noi!
Mulțumim și oamenilor fain din spatele Carpathie Trails. Multimim lui Radu Milea pentru invitație. Mulțumim tuturor organizatorilor( Lucian Al Mării, Silviu Bălan, Gabi Solomon și restul echipei) pentru au făcut un concurs făcut un asemenea concurs pentru noi. A fost totul de nota 10+.
Cu siguranța ne revedem și la anul, la următoarea ediție. Noi vă uram mult succes și să ne întâlnim și la cea de a 10 a ediție a Carpathiei Trails.
Mulțumim și domului Ovidiu Gârbacea pentru cazarea in superbul complex Cheile Gradistei, de abia așteptăm să revenim și să recomandăm altor oameni loc minunat.
Ce a însemnat acest concurs?
Am să încerc să îmi adun și să mă rezum la o scurtă povestioară (la cât de frumos a fost, v-aș povesti zile întregi).
Carpathia Trails- team run, a însemnat 4 zile de alergare în 3 masive muntoase, 2 coechipieri, în cazul nostru Flori Neneștean și Eliza Pop, și 1 experiență de repetat până la adânci bătrâneți.
Concursul, cu un format mai special, a început joi, în 27 Iunie, într-un loc cum puține avem în România, Cheile Grădistei, Fundata, Brașov.
S-a alergat în 4 etape(zile), aproximativ 90 de km, 5000 de metri în sus și 4250 de metri la vale, în munții Piatra Craiului, Bucegi și Leaota.
Noi spunem că toate concursurile de alergare sunt frumoase, dar când sunt organizate de oameni dedicați, care iubesc muntele și alergarea prin munți atunci e deosebit.
Nu prea îmi găsesc cuvintele când vreau să descriu organizarea, logistica și impresia pe care ne-a lăsat-o acest concurs. Start, traseu superbine marcat, voluntari și organizatori implicați și săritori, puncte de hidratare bogate, si o atmosferă prietenească la finiș. Totul fără cusur.
Prima etapă, sau prima zi de alergare, numită de prolog de organizatori, o tura de alergare prin Cheile Gradiștei de 6 km cu 180 metri diferență de nivel, cu startul la ora 16.00, numai bine să facem cunoștință cu soarele și bronzul de munte, ce avea să ne fie camarad în următoarele etape.
Am tot auzit că concursurile de alergare în echipă sunt mult mai frumoase și antrenante decât orice alergare, ei bine după Carpathia Trails sunt de aceeași părere.
Coechipierii nu trebuie să fie la o distanță mai mare de 50 de metri unul de altul.
După prolog, prima etapă, cei 6 km echipa noastră, CSSA Fetele din Maramureș, am și urcat pe prima treaptă a podiumului, in clasamentul provizoriu, la feminin.
A doua etapă a început ceva mai devreme, la ora 10. Am fost duși cu autocarul la start, in zona Peștera Dâmbovicioara, un loc superb, înconjurat de pereți stâncoși acoperitori de vegetație, cu multă umbră și răcoare, de nu ne mai venea să plecăm din zonă
În cea de a doua etapă am alergat în masivul Piatra Craiului, 26km cu o diferență pozitivă de nivel 1600 de metri, iar finișul a fost in Cheile Grădiștei.
Încă de la start, care a fost într-o urcare scurtă dar abruptă, ne-am dat seama că Piatra Craiului avea să fie nemiloasă cu noi.
Urcarea în zona de la “La Table” spre vârful “La Om”, în plin soare și pe grohotiș, ne-a încins puțin motoarele. Eliza, omul muntelui, cu multă răbdare, a avut grijă de mine să-mi ușureze ascensiunea, împingându-mă din când în când de fund și îmbărbătându-mă cu “ hai Floricică, că la vale va fi mult mai fain. Am ajuns cumva și în vârf, La Om, triumfătoare, acolo ne așteptau niște voluntari, unii ne încurajau și felicitau și alții ne-au făcut niște poze superbe, care spun mult mai multe de cât puteam sa spunem noi in cuvinte, ceea ce suntem atunci.
Ajunse înapoi în Cheile Gradistei după un traseu istovitor și o căldură toridă, parcă văzând linia de finiș, auzind voluntarii și încurajările lor, deși aveam picioarele și brațele înțepenite de la diferența de nivel și coapte de soare, parcă ne-am activat de energie pozitivă și am băgat un sprint prin poarta de finiș, cu zâmbete pe buze și cu Eliza de mână.
Eram superbucuroase că ajunsesem din nou “acasă” și din nou primele și în a doua etapă.
La finiș de data asta, ne-a aștepta o surpriză, echipa de maseuri RunRelaxed, care ne-au ajutat cu masajul lor să putem continua să alergăm și etapa a 3 a care urma să ne rupă puțin mai mult mușchiuleții.
Etapa 3, cea mai lungă, 42 km cu trasee prin Bucegi și Leaota, cu o diferență pozitivă de nivel de aproximativ 2800 de metri, avea să înceapă dimineața la ora 9.00, din Bran, satul Șimon. Pe acest traseu minunat am avut de toate, puțin drum forestier, așa să ne amăgim că alergăm și noi puțin, apoi răcoarea apelor, pârâu, cascadă, urcare pe stâncă și lanț, ceață, vânt pe urcarea interminabilă spre vârful Omu și soare cât cuprinde.
Peisaje superbe, cu creste în orizont, aer rece și curat de munte, pete de zăpadă, floră diversificată și colorată(bine că n-am văzut și fauna, deși ne-a vizitat ursul în Cheile Grădiștei în noaptea de duminică spre luni, îi fusese foame și coșul nostru de gunoi i-a oferit o cină bună).
După ce am trecut de Vârful Omu și am ajuns la Peștera, a urmat o urcare în Șaua Strunga și apoi munții Leaota, cu multe urcări și coborâri, valuri, valuri și mult vânt care ne-a mai răcorit pielea tăbăcită de soare.
În cei 42 km ne-au lăsat și bateriile de la ceas, și picioarele și brațele și energia, dar parcă finișul iar ne-a revitalizat, trecând triumfătoare linia de sosire, morosencele, au trecut și de etapa 3, “side by side, into the wild” cum spune sloganul concursului, din nou primele. Băieții de la masaj ne-au reansamblat pentru ultima etapă. Acum le mulțultumim și le suntem recunoscătoare lui Mihai și Andrei, dar atunci nu știam cum sa fugim de pe masa de masaj.
Ne povesteau băieții din organizare că ultima etapă are doar 15 km cu 400 de metri diferența de nivel și e un traseu de de viteză. Ne gândeam cine sa bage viteză când noi ne mișcam robotic. Dar a venit și ultima zi, ultima etapă, cea de a 4 a, cu startul și finișul in Cheile Gradistei.
Ne-am trezit parcă mai vioaie, cazate în Arena Biatlon, cu vedere la poarta de start, în loc să ne bucurăm că am scăpat de etapele grele și ajungem la finalul concursului, parca ne-am fi dorit să mai avem niște etape și încă câteva zile de stat prin locul ăla minunat, Cheile Gradistei.
Îmi zice Eliza “ hai Flori, că azi de e nevoie, te duc și în spate”. Cum să nu te gândești că vii și la anul cu asemenea coechipieră?
În primele 3 etape am adunat o diferență de 48 de minute față de echipa de fete de pe locul doi. Venisem de 3 ori, primele.
În ultima etapă am ajuns nu in echipă de doua sa trecem linia de finish ci in patru, cu fetele de pe locul 2.
Am trecut mână de mână, a fost un lanț al bucuriei alergării.
Pe lângă faptul că am alergat 4 zile pe niște trasee superbe, ne-am bucurat de niște zone superbe, oameni faini, prieteni noi și am zis că e musai să mergem și la anul cu mai multe echipe din Școala Alergării.
Duminică, la sfârșitul celor 4 etape, s-a făcut și calasamentul final și festivitatea de premiere.
Organizatorii au făcut o promovare a evenimentului superfaină, Urzeala Județelor, ce s-a gândi Eliza… hai să ne luam costumele populare pentru festivitatea de premiere.
Zis și făcut. Am urcat pe podium îmbrăcate in straie populare maramureșene, să ne reprezentăm cu mândrie echipa CSSA fetele din Maramureș, din Urzeala Județelor. Am terminat minunatul concurs Carpathia Trails, cei 90 de km in 15h54min23sec, fiind prima echipă de fete și ne-am bucurat de fiecare moment petrecut pe superbele meleaguri românești în compania Elizei, side by side into the wild.
Ținem să mulțumim antrenoarei noastre, Ana Hecico care e in spatele nostru tot timpul.
Ana a făcut posibilă această participare a noastră și clasarea noastră pe prima treaptă. Ana e de vină! Ana, nu știu dacă reușim noi să îți mulțumim cum ar trebui. Ești o “mamă bună” pentru noi!
Mulțumim și oamenilor fain din spatele Carpathie Trails. Multimim lui Radu Milea pentru invitație. Mulțumim tuturor organizatorilor( Lucian Al Mării, Silviu Bălan, Gabi Solomon și restul echipei) pentru au făcut un concurs făcut un asemenea concurs pentru noi. A fost totul de nota 10+.
Cu siguranța ne revedem și la anul, la următoarea ediție. Noi vă uram mult succes și să ne întâlnim și la cea de a 10 a ediție a Carpathiei Trails.
Mulțumim și domului Ovidiu Gârbacea pentru cazarea in superbul complex Cheile Gradistei, de abia așteptăm să revenim și să recomandăm altor oameni loc minunat.
